Da, scutur-o, sterge-o de praf, ia-o ACUM de unde ai ascuns-o cu mult timp in urma, atarna-ti-o de gat si simte-te bine de nenorocitele de sarbatori. Sau coase-ti ochii in sus ca sa pari continuu intr-o stare de euforie. Aceasta gluma de interior n-am s-o explic, pricepi ce vrei. Important e ca..nu e important. Cata logica.
M-am uitat rapid peste postul anterior, sa-mi dau seama pe unde te-am lasat pe tine, tu, cel care n-ai sa citesti in veci mazgalelile mele, pentru acest blog ma face pe mine sa rad si atat. Pe nimeni altcineva. Iar tu sa nu ma contrazici. Acum ar fi cazul sa renunt la vorbitul in dodii? Da? Poate? Mhm, si eu zic la fel.
La chimie am luat 10. Cum? Intelegand in ultima secunda, prin pogorarea Omului la mine in clasa. That was easy. Pseudo-geniul latent din mine se trezeste din hibernare uneori. Sirul instabil de zeciuri mi-a fost intrerupt de cea mai frumoasa nota in teza de la latina. HAHAHAHA. Chiar si dupa efortul suprem de a lua 10 la Inalt-Preasfinitia Sa, Econobusu, vine o mizerie de teza si-mi strica planurile. Damn. Se intampla cam asa: eu scriam, scriam si terminam teza. Indoiala ma manca si ma tot manca, pana m-a facut sa-mi arunc ochii pe o mica foaie, pentru a-mi confirma corectitudinea declinarii ultimului cuvant. “Da-mi ce ai aici. Bine. De aici poti continua teza”, spune curcanul, tragand linie sub ultimul cuvant. “Stiti..eu am terminat teza.” Asa ca..CUM, dar CUUUUUUUUUM sa iei 4 pentru copiat cand nici macar NU ai copiat? Pentru ca, cum sa spun eu, adevarul este ca..nici macar nu am apucat sa vad coltul foii. Acum am sa-mi fac singura o plecaciune, slavindu-mi norocul si inteligenta. AAAAmin. Nepotii mei, o sa fiti in extaz cand am sa va povestesc penibilitatile care se tin lant de mine.
La Bucuresti, mi-am zis ca ar fi dezamagitor sa plec fara vreo gafa. Deci! Frumos deghizata de Livia intr-o rochie -pe care chiar vroiam s-o port toata ziua, auzi, tu, cea care te-ai grabit s-o cumperi si n-am sa te iert in vecii vecilor amin pentru asta!-si, socant, simtindu-ma chiar bine, cand apare un el. “Don’t look now, but sumone’s checkin’ you out”, I mentally smirk to myself. “Vezi ca ai ecusonul pus invers.”, si pleaca. Fuck off. “Don’t look now, but you’re still stupid and you’ve done it again.” Brilliant! O alta faza de acest gen, dar datand de cativa -cred ca 3-ani, pe care, siiiincer, nu-mi amintesc daca am mai aberat-o. In caz ca da, voi sterge randurile de aici. Se facea ca eram in curtea unei scoli ce avea sa fie demolata, iar el-ul tot nu pricepuse ca exist. Pai, e grav. Produce mintea o idee: ia fa-te ca ti-ai pierdut cheile. Baaa, genial, absolut ingenios! Si le caut acolo disperata, cu telefonul la ureche, in incercarea de a afla locatia Dragosului, pentru a-i anunta iminenta mea plecare. Asa ca eu caut, el trece. “Ce faci?” “Imi caut cheile” -si acum spune-mi spune-mi spune-mi ca ma ajuti, dadadadadadada. “A. Bine.”, si trece mai departe. Dar sa te ia naibaaaaa, unde-ti sunt bunele maniere!? Trece un altul, pe care nu-l observasem pana atunci. “Ce faci acolo?” -grrr, cine mai esti si tu si cu ce ocazie te roade curiozitatea, strang din dinti cu telefonul inca la ureche. “Imi caut cheile.” “Si ce faci, le suni?”. Moment in care am inchis telefonul, l-am pus in buzunar, ca doar era nou si nu vroiam sa se metamorfozeze in gunoi atat de repede si am grait: “Le-am gasit.”, zambind cat de..duuuuuuuulce am putut. Ana inca rade de mine, amintindu-si uneori. Ia mai uita si tu.
Trecem la UP, adica Unitate si Prietenie, adica Alba-Iulia cu cercetasii, adica ziua mea la UPPPPPPP, ADICA 17 ANI! Mi-am atins target-ul de cel putin 100 de LMA-uri si muuuulte aruncari in sus si niste pantaloni in jos si mana mea tinandu-i cu disperare. Deci multumesc pentru urari! Sa trecem la gafa specifica. Ziua 2: Hike prin Cetate. Normal, patrulele au fost despartite si recompuse. Verific numele de pe ecusoanele colegilor de patrula si observ cu stupoare scris mare UNGUR pe unul dintre ele, iar mai jos doua nume. Stiind deja numele persoanei in cauza, nu m-am mai uitat la ce scria mai jos de cuvantul cu U. “Hii, sa vezi ca albanezii sunt rasisti. Adica scriu mare “Ungur”, ca sa ii discriminam, de parca ar fi categorie speciala. Si totusi..la noi de ce nu scrie ROMAN?”. Cam asa m-am framantat eu vreo doua ore, pana mi-am luat inima in dinti si am scanat ecusonul iar, cu atentie. “A..e numele ei de familie.” Stiam si eu, am vrut doar sa-mi ocup mintea cu ceva.
Daca tot e vremea colindelor, am sa amintesc o intamplare de acum doo revelioane. “Ţa-ţa-ţa, căpriţă-ţa, primiti cu colindul?”, se aude din spatele usii. Iar Rebecca si cu mine am primit, daaa, am primit. Cantand cu ei prin usa, care a ramas inchisa. Da, urat din partea noastra, dar memorabil.
Ultima amintire interesanta. Trecand pe langa mine, pe magnificele scari in spirala ale Bastiliei, Econobusu si Kung-Fu-Popa, mi-am zis ca trebuie sa mentin o statura demna si sa cobor in pace. Mi-am zis, doar. In momentul in care au trecut pe langa mine, tot ce mainile mele sustineau -o gama larga de caiete si carti, grele- au cazut. Pe picioarele lor. Am fost demna, stiu ca am fost. Apoi, incercand sa-mi fac iesirea de la ora de bi0logie, m-am intalnit chiar cu..profa’ de biologie. I-am facut cu mana si am intrat gratios la colegii F-isti. Mi se pare normal.
Am sa inchei aici, momentan. E vacanta destul de lunga si am timp sa adaug. Telex, nu-mi gasesc cuvintele. Inca nu realizez ce s-a intamplat si nu cred ca voi realiza vreodata. Ai fost o persoana pe cinste, prima persoana care m-a facut sa zambesc cu adevarat, cu 5 ani in urma. Odihneste-te in pace..
Am sa revin.
